" Lumea este ca o carte, iar cel ce nu călătoreşte citeşte doar o pagină..." - Sf. Augustin
"Suntem cu toţii pelerini în această călătorie, doar că unii dintre noi au hărţi mai bune" - Nellson R. DeMille.

sâmbătă, 17 februarie 2018

Cinci ceasuri astronomice din Europa

De-a lungul periplurilor noastre prin Europa am întâlnit diverse orologii astronomice, care pe lângă funcția lor de a ne arăta ora, sunt adevărate opere de artă cu care localnicii se mândresc. Unicitatea acestora este dată de arhitectură, însă istoria și povestea din spatele fiecăruia dintre ceasuri este interesantă și merită auzită. Drept urmare, pentru început,  am să vă prezint cinci ceasuri astronomice cunoscute și apreciate în întreaga  lume, nu doar în orașele în care sunt amplasate.  Toate sunt funcționale și în zilele noastre. De altfel, în fața acestor ceasuri, mulțimea de turiști admiră și fotografiază, semn că, încă stârnesc interesul turiștilor veniți din toate colțurile lumii. Aceste atracții turistice ne-au cucerit și pe noi cu mecanismele lor elaborate, făcându-ne să privim în sus, minute-n șir, în așteptarea spectacolului. 

1. Zytglogge - Turnul cu ceas din Berna

Începem cu nimeni alta decât Elveția, patria ceasurilor, unde se află Zytglogge ( se pronunță țitgloke) - turnul cu ceas simbol al Bernei și totodată una dintre cele mai importante atracții turistice prezentă în ghidurile turistice. Turnul Zytglogge a deservit ca turn de apărare, închisoare, turn cu ceas și monument civil. Așa cum se întâmplă în Elveția, ceasul are un mecanism ce funcționează neîntrerupt încă din anul 1530. A fost realizat de Caspar Brunner, iar datorită arhitecturii și vechimii sale, a fost propulsat direct în Patrimoniul Mondial UESCO.  
Ceasul anunță orele, poziția Soarelui în zodiac, ziua săptămânii, fazele Lunii și ale Soarelui. Clopotul din turn a fost turnat în anul 1405. La începul el era bătul manual, la fiecare oră.
Pont: Dacă puteți, încercați să fiți în zonă înainte cu 4 minute ca ceasul să bată ora exactă, atunci când o trupă de figurine mecanice - incluzând un cocoș, câțiva urși, un cavaler, un bufon și un cimpoier, dansează, pentru deliciul spectatorilor. 

Turiștii pot urca în vârful turnului de unde se poate admira întregul oraș. Dar mai multe despre Berna am scris  aici.

2. Torre dell Orologio - Turnul cu ceas din Veneția

Unul dintre cele mai vizibile repere din Piața San Marco, datorită înălțimii sale, este Turnul cu ceas proiectat de Coducci în anul 1496. Locația a fost aleasă în așa fel încât turnul să poată fi văzut dinspre Lagună, pentru ca toată lumea sosită în Veneția să vadă bogăția acestui oraș. Ceasul a fost realizat de către Gian Paolo și Gian Carlo Ranieri ( tată și fiu), iar statuile au fost turnate în bronz de către Ambrosio delle Anchore. După două restaurări majore, în anul 1750 mecanismul ceasului a fost înlocuit aproape în întregime de Bartolomeo Ferracina.
Primele două etaje ale turnului fac împreună o arcadă monumentală, ce face trecerea spre strada principală a
orașului,  numită La Merceria, ce leagă centrul politic și religios cu centrul financiar și comercial al orașului. 
Detalii incredibile și măiestria cu care artiștii vremii au decorat acest ceas
Cadranul orologiului, din email albastru și aur, indică ora, ziua, fazele lunii și zodiacul. Mecanismul original al ceasului, care arată încă ora exactă, datează și el din acele vremuri, însă în cursul istoriei au fost efectuate diverse lucrări de restaurare. Un element de interes al turnului este statuia unui leu înaripat care ține o carte deschisă, într-un gest simbolic ce reprezintă deschiderea culturală veche de secole a orașului Veneția. Pe fila din carte scrie: Pax tibi Marce, Evanghelista Meus ( Pacea fie cu tine Marcu, evanghelistul meu), cuvinte pe care le-a rostit un înger la sosirea moaștelor Sf. Marcu în lagună. O statuie a Fecioarei cu Pruncul Iisus este localizată sub leu. În vârf, doi mauri din bronz  se rotesc în timp ce bat ora exactă. La fiecare oră, panoul lateral se deschide pentru a permite trecerea unui carusel cu statui din lemn ce reprezintă Nașterea Domnului și Magii de la Răsărit.
Turnul se poate vizita, dar mai multe despre Veneția am scris aici.

3. Orologiul celor trei regi din Strasbourg 

În interiorul catedralei Notre Dame din Strasbourg, am întâlnit una dintre cele mai mărețe minuni inginerești ale Renașterii, celebrul ceas astonomic, o invenție a mai multor  artiști, matematicieni și tehnicieni. Ceasornicari elvețieni, sculptori și creatori au lucrat împreună pentru a construi acest mecanism. Orologiul are în spate o istorie lungă: primul ceas astronomic, cunoscut sub numele de ”Orologiul celor trei regi”, a fost construit între 1352 și 1354, însă și-a încetat funcționarea după 150 de ani. Din cauza conflictelor religioase lucrările de înlocuire au durat mult, astfel că un alt ceas a fost construit abia în anul 1547 de către un grup de maeștri ceasornicari elvețieni. Mecanismul actual datează din 1842 și măsoară 18 metri, fiind unul dintre cele mai mari din lume. Noul ceas conține, probabil, primul calendar gregorian perpetuu mecanic, proiectat de Schwilgue în 1816.


Orologiul are patru nivele și ne uimește și astăzi cu mecanismul său complex, de calculare a eclipsei solare, a momentelor zilnice de răsărit și de apus ale soarelui pentru o perioadă practic „ infinită”. De asemenea, ne oferă o viziune a diferitelor perioade ale vieții, care sunt personificate de către un copil, un tânăr, un adult și un om vârsnic ce stau înaintea Domnului. 
Pont: Recomand să fiți prin zonă la ora 12:30 atunci când figurinele metalice oferă un adevărat spectacol, cum ar fi un îngeraș care întoarce o clepsidră, un altul care bate un gong și o reprezentare alegorică a celor patru vârste ale bărbatului. La primul nivel, cei 12 apostoli, trec pe rând, prin fața lui Iisus și se închină, în timp ce un cocoș își desface aripile și cântă.
Potrivit unei legende, autoritățile locale din Strasbourg au ordonat ca odată cu terminarea lucrării, constructorul ceasului astonomic să fie orbit, pentru a nu mai putea face vreodată ceva asemănător.
 Mai multe despre Strasbourg am scris aici.

4. Glockenspiel - Turnul Primăriei din Munchen 

Pe peretele sudic al primăriei din Munchen se află cel mai vechi orologiu astronomic funcțional care datează din 1410. Zilnic la ora 11:00 ceasul sună iar în timpul verii la orele 12:00 și la 17:00 sunt prezentate două scenete din secolul al XVI-lea. La aceste ore, Glockenspiel pe bună dreptate atrage mulțimea de turiști în Marienplaz, pentru că atunci cei 12 apostoli defilează deasupra cadranului superior, care indică ora exactă și poziția Soarelui și a Lunii, în timp ce cadranul de jos indică semnele zodiacului. Mai mult de atât, un schelet întoarce o clepsidră și trage de o funie, timp în care cei 12 apostoli defileză lent între cele două ferestre. În același timp, se animează figurinele simbolizând păcatele fundamentale. Când micile ferestre se închid, un cocoș aurit iese dintr-o nișă pentru a anunța că Moartea vine curând. În partea superioară orologiul e decorat cu patru reprezentări simbolice: Vanitatea, Avariția, Moartea și Invidia.



5. Prazsky oroloj - ceasul astronomic al Primăriei din Praga

Principala atracție din Orașul Vechi din Praga este uimitorul orologiu, care datează din 1410 și care este opera maestrului ceasornicar Mikola din Kaden și a astronomului Jan Sindel. Mecanismul său extraordinar a fost refăcut de Hanus Ruze în 1490. Această minunată capodoperă conține trei părți principale: aria centrală înfățișează două cercuri și indică poziția soarelui și a lunii în zodiac și alte detalii astronomice ca de exemplu poziția stelelor pe cer, cadranul - calendar, cu medalioane care reprezintă lunile anului și în sfârșit partea de sus unde se găsesc cocoșul de aur și figurinele celor 12 apostoli care anunță pe rând fiecare nouă oră.  Ceasul este flancat de un schelet și de figurinele alegorice ale Poftei, Zgârceniei și Mândriei. Chiar în partea superioară se află Procesiunea Apostolilor, instalată în sec. al XIX-lea. Designul ceasului medieval a fost realizat după teoria conform căreia Pământul este centrul universului. De asemenea, trei sferturi dintre componentele sale sunt cele originale.




















Ceasul astronomic este unul dintre cele mai vechi și mai elaborate orologii ce au fost concepute vreodată. De aceia în fața lui merită să poposești mai mult timp pentru a admira în tihnă spectacolul oferit de cei 12 apostoli care se mișcă gesticulând întruchipări ale Morții, Vanaității, Lăcomiei și Păgânismului. În fiecare oră figurinele celor 12 apostoli ni se arată în două ferestre mici aflate deasupra unui astrolab sofisticat care arată mișcările stelelor între semnele zodiacului.

De dimensiuni impresionante și cu o arhitectură aparte, Turnul Primăriei este locul de întâlnire al multora dintre localnici și turiști. Din păcate, pentru cei care și-au planificat o vizită în următoarea perioadă la Praga, trebuie să știe că, începând din decembrie Primăria Veche, pe al cărui  zid sudic este montat ceasul, a fost supusă unor lucrări de restaurare care presupun un cost de 1,8 milioane de euro. Ceasul astronomic a fost complet dezasamblat și transportat într-un atelier de restaurare. Vestea proastă este că lucrările s-au prelungit până în septembrie 2018.
Fotografii de la ultima vizită la Praga găsiți aici.
Secole la rând, generații după generații, au crescut ascultând sunetul acestor ceasuri astronomice. Astăzi, toate aceste orologii vechi din turnuri sunt mărturii din alte lumi dar și obiective turistice în sine, admirate de turiștii veniți din toate colțurile lumii pentru spectacolul pe care-l oferă.

Un comentariu:

  1. Hi everyone, it's my first visit at this web site, and post
    is really fruitful designed for me, keep up posting these types of articles.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...